Liturghia Sfântului Apostol Iacov a fost oficiată în Paraclisul Liceului Ortodox din Oradea

Liturghia Sfântului Apostol Iacov a fost oficiată luni cu binecuvântarea PS Sofronie în Paraclisul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea.

Ceremonialul liturgic a fost oficiat în 23 octombrie 2017, ziua serbării Sfântului Apostol Iacov, ocrotitorul spiritual al paraclisului. Din soborul slujitor au făcut parte părinți profesori de la Liceul Ortodox și de la Catedrala Episcopală din Oradea, între care și Pr. Prof. Florin Negruțiu, Inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox, dirijat de Arhid. Prof. Ștefan Lakatos, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit, Pr. Prof. Florin Negruțiu a evidențiat rolul deosebit al unei școli teologice în formarea tinerilor printr-un program organizat de studiu și rugăciune, prin profesionalismul și dăruirea cadrelor didactice, care îi ajută să depășească granițele clasice ale orelor didactice și să înțeleagă, prin autodepășire, profunzimea lucrurilor.

La hramul paraclisului au participat atât elevii de nivel primar și gimnazial, care învață în clădirea liceului din strada Aluminei, cât și elevii claselor de liceu, care studiază în clădirea de pe strada Republicii din Oradea, împreună cu cadrele didactice și cu câțiva absolvenți ai Liceului Ortodox.

Paraclisul Sfântul Apostol Iacov a fost amenajat la inițiativa PS Sofronie, la începutul anului şcolar 2010-2011.

Liturghia Sfântului Apostol Iacov este un vechi preţios monument de literatură liturgică din care derivă toate Liturghiile oficiate astăzi în Bisericile răsăritene.

Aceasta mai este oficiată în Biserica Ortodoxă a Greciei şi în Patriarhia Ierusalimului, în general de două ori pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie), respectiv în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, când sunt prăznuiți strămoşii după trup ai Mântuitorului Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente