Liturghia Darurilor și Taina Sfântului Maslu în Parohia Malu Spart

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în biserica parohiei Malu Spart, au fost oficiate miercuri, 26 martie 2014, Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și Taina Sfântului Maslu, de Pr. Pisculungeanu Florian, Secretarul Protoieriei Bolintin, înconjurat de un sobor de preoți, informează site-ul episcopiagiurgiului.ro.

La final, Părintele Secretar, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Liturghia Darurilor. Sfânta Liturghie, a spus părintele, este centrul vieții noastre în Hristos, având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Dar împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor și ținta spre care năzuim ci este și ajutorul divin pe care îl primim în nevoința noastră duhovnicească și care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârșită în ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtășire și în zilele de rând din Postul Mare.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…