Liturghia Darurilor înainte Sfințite în orașul norvegian Stavanger

În perioada 9-12 martie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află într-o vizită pastorală în parohiile românești de pe coasta de vest a Norvegiei. Miercuri, 11 martie 2015 ierarhul românilor din țările scandinave a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite în biserica parohiei românești din orașul Stavanger, potrivit episcopiascandinavia.se.

În cuvântul de învățătură, părintele episcop s-a referit la post ca liant al inimii cu Dumnezeu, arătând că postulînseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea și întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Prin postire şi cumpătare se slăbeşte omul exterior, şi cu cât se slăbeşte acesta, cu atât se înnoieşte cel lăuntric, a mai arătat ierarhul, dând mărturii din viețile și învățăturile Sfinților Bisericii.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Macarie a mulțumit părintelui paroh Cristian Silviu Comănescu și enoriașilor pentru călduroasa primire la Stavanger, oferindu-le mai multe cărți de zidire sufletească, cu îndemnul de a se curăți și întări lăuntric prin citirea Scripturii și scrierilor duhovnicești.

Comentarii Facebook


Știri recente