Legătura dintre icoană şi comunicarea nonverbală aprofundată de Directorul Trinitas TV în lucrarea de doctorat

Ciprian Olinici a susţinut la începutul săptămânii, în Iaşi, lucrarea de doctorat cu tema „Comunicarea nonverbală în spaţiul liturgic ortodox. Icoana – imagine, mesaj, misiune”, informează Doxologia.

Teza a fost elaborată sub coordonarea ştiinţifică a părintelui prof. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie din Iaşi.

Conform normelor academice, Ciprian Olinici a prezentat fiecare capitol al tezei şi a motivat alegerea temei.

„Legătura dintre icoană şi strategiile de comunicare ale mesajului transmis de aceasta este una pe cât de profundă, pe atât de importantă în contemporaneitate. Mai mult decât atât, nu este vorba de comunicarea clasică, verbală, supusă rigorilor logicii şi limbii, ci despre o comunicare mult mai profundă, denumită generic nonverbală, ce implică întreaga capacitate cognitivă atât a transmiţătorului, cât şi a receptorului”, a precizat directorul general Trinitas TV.

În ceea ce priveşte „eficientizarea transmiterii mesajului religios într-o lume tot mai puţin interesată de acesta” autorul a constatat, în urma cercetării, că publicul este „mai degrabă refractar la metodele de transmitere ale acestuia şi nu la conţinutul său”.

„Prin urmare, problema nu este a mesajului în sine, ci a mijloacelor de comunicare a mesajului. Şi cum acest public este interesat în primul rând de imagine, în chip firesc primul reper teologic a fost acela al icoanei şi al învăţăturii Bisericii despre sfintele icoane”, a spus Ciprian Olinici.

Directorul Trinitas TV a explicat că „icoana nu este doar imagine, ci mai mult decât atât, însă acest atât poate fi accesat numai prin intermediul unui set bine fixat de elemente comunicante, mai puţin verbalizate şi mai degrabă nonverbale”.

Comisia de doctorat l-a avut ca preşedinte pe pr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Referenţi au fost: pr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie din Iaşi, pr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca şi prof. Ciprian Ioan Streza de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

După susţinere a urmat depunerea jurământului de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserică, ceremonie desfăşurată în capela Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente