„Lăudați pe Domnul!” – etapa eparhială la București

Grupul psaltic „Anastasis” al Bisericii „Sfântul Ilie” – Rahova din Protoieria Sector 4 Capitală va reprezenta Arhiepiscopia Bucureștilor la etapa mitropolitană a Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Etapa eparhială s-a desfășurat ieri, 12 septembrie, la Biserica „Sfântul Elefterie” din Capitală, paraclis patriarhal, informează Ziarul Lumina.

La etapa eparhială de la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Grupul psaltic „Anastasis” al Bisericii „Sfântul Ilie” – Rahova (dirijor Gheorghiță Sandu) a concurat cu alte șase grupuri psaltice. În urma jurizării, cele șase grupuri psaltice s-au clasat pe următoarele locuri: „Aghios” al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Hagiu din Protoieria Sector 2 Capitală (dirijor Ionuț Davidescu) – locul II, „Visarion Ieromonahul” al Bisericii „Mănăstirea” din Protoieria Vălenii de Munte (dirijor Liviu Constantin Cruceru) – locul III, „Apostolos” al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Ghica, paraclis universitar, din Protoieria Sector 3 Capitală (dirijor Ionuț Dima) – mențiunea I, „Parthenia”, al Capelei Școlare „Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon, Calinic și Nectarie” din Protoieria Sector 2 Capitală (dirijor Ștefania-Simona Ștefan) – mențiunea a II-a, „Evia” al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul” – Brâncuși din Protoieria Sector 6 Capitală (dirijor Victor Stoica) – mențiunea a III-a, și „Irini” al Bisericii „Cuviosul Daniil Sihastrul” din Protoieria Sector 4 Capitală (dirijor Nicoleta Dinculescu) – mențiunea a IV-a.

Comisia de jurizare a concursului a fost formată din pr. dr. Stelian Ionașcu, dirijor și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, arhid. dr. Gabriel Constantin Oprea, dirijor și lector universitar la Secția cultură muzicală religioasă din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, și arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, dirijor și profesor de muzică bisericească la Seminarul Teologic Ortodox din București.

La acest concurs național participă grupuri psaltice din parohiile Patriarhiei Române. Acestea trebuie să fie formate din 15-20 de persoane, iar în concurs trebuie să interpreteze trei piese, și anume troparul sau condacul parohiei de care aparțin, un axion praznical și un chinonic. Etapa mitropolitană se va desfășura între 1 și 15 octombrie, iar etapa finală se va desfășura în data de 27 octombrie la București.

Comentarii Facebook


Știri recente