Lansarea Proiectului Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!

La sediul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului – Sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial -, Piața Avram Iancu, nr. 18, Cluj-Napoca, în cadrul unei campanii de promovare, va avea loc luni, 7 iulie 2014, orele 11.00, lansarea oficială a proiectului Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!, care va fi derulat de către Fundația World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, după cum a precizat Alexandru Ojică, Asistent Relații Publice și Comunicare World Vision Romania.

La fel ca și primele două proiecte Alege Școala!, inițiate în 2009 și, respectiv, în 2010, și finalizate în 2013, proiectul Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest! își propune prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, prin elaborarea și implementarea unui plan de acțiune și măsuri inovative, la nivel multiregional, și menținerea în sistemul de educație a persoanelor expuse acestui risc, precum și dezvoltarea unor acțiuni remedial-corective, pentru persoane care au părăsit timpuriu școala, din regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest.

Principalele activități ale proiectului se referă la: formarea specifică a 53 preoți și 53 cadre didactice, implicați în prevenirea fenomenului abandonului școlar, în vederea furnizării de programe de prevenție și corecție; elaborarea unui Toolkit educațional și dezvoltarea unei platforme educaționale virtuale; organizarea de activități tip Școală de Duminică și Școală după școală, pentru aproximativ 1.643 copii și tineri, din mediul rural și urban și 1.314 părinți ai acestora; organizarea a 12 sesiuni de tabere de creație și a unui concurs cu premii – pe teme religioase.

Proiectul Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest! se va desfășura pe parcursul a 18 luni (aprilie 2014 – octombrie 2015) și este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 2.2.

Comentarii Facebook


Știri recente