Mitropolitul Nicolae Corneanu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit zece ani, a fost pomenit duminică la Catedrala mitropolitană din Timișoara.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. La finalul slujbei, IPS Ioan a oficiat slujba Parastasului pentru Mitropolitul Nicolae.
Predica ierarhului a gravitat în jurul poruncii iubirii de vrăjmași. Plecând de la Evanghelia duminicală, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a poruncit să-i iubim nu doar pe cei ce ne iubesc, ci să ne rugăm și pentru cei care ne urăsc, deoarece aceasta este măsura iubirii dumnezeiești. La ea putem ajunge doar prin harul Domnului.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea și slujirea arhierească a Mitropolitului Nicolae Corneanu, evidențiind devotamentul său și dragostea față de Biserică.
Despre slujirea Mitropolitului Nicolae al Banatului a vorbit și preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, care l-a cunosut când era elev la Seminarul teologic din Caransebeș (1970-1975), fiind apoi numit de fostul ierarh profesor, consilier eparhial bisericesc și vicar eparhial administrativ.
Amintind lucrarea fostului Mitropolit al Banatului, părintele vicar a precizat: „În ciuda presiunilor regimului ateist de dinainte de 1989, el a reușit să construiască zeci de biserici în Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului, dovedind un curaj remarcabil.
Pe lângă aceasta, Mitropolitul a angajat la parohiile din cuprinsul eparhiei zeci de preoți eliberați din închisorile comuniste, unii veniți din alte părți ale țării, oferindu-le astfel un loc de slujire atunci când nimeni nu-i angaja și salvându-le familiile”.
Mitropolitul Nicolae Corneanu
Mitropolitul Nicolae Corneanu s-a născut la Caransebeș, în 1923, într-o familie preoțească. A studiat la Caransebeș, apoi la Facultatea de Teologie din București, unde și-a susținut doctoratul cu o lucrare despre Sfântul Antonie cel Mare.
Hirotonit diacon în 1943 și preot în 1960, a devenit episcop al Aradului în 1961, iar în 1962 a fost ales Mitropolit al Banatului, demnitate pe care a deținut-o timp de 52 de ani.
De asemenea, Mitropolitul Nicolae a fost inițiatorul reactivării Episcopiei Caransebeșului și al fondării Facultății de Teologie din Timișoara.
A scris 28 de cărți și a lăsat o impresionantă bibliotecă personală, cuprinzând mii de volume. Este cunoscut pentru traducerea „Scării” Sfântului Ioan Sinaitul (Scărarul) și pentru participarea sa activă la numeroase evenimente culturale, teologice și ecumenice, atât în România, cât și în străinătate.
Mitropolitul Nicolae a fost membru de onoare al Academiei Române și al Uniunii Scriitorilor din România.
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a trecut la Domnul în seara zilei de 28 septembrie 2014.