La Timișoara a fost prezentată Expoziția Culturii Bănățene

În foaierul Filarmonicii Banatul din Timișoara a fost prezentată vineri expoziția dedicată „Culturii Bănățene”, organizată de inventatorul timișorean Remi Rădulescu.

Aceasta a fost cea de-a patra expoziție din proiectul „Performanțe bănățene”.

La eveniment au fost prezenți Mitropolitul Ioan, reprezentanți ai mediului universitar timișorean, iubitori de cultură, istorici, scriitori bănățeni și jurnaliști.

„În această expoziție putem vedea fotografii, scrieri, mărturii despre cei care au ctitorit cultura în Banat. Dacă în această zonă s-a cultivat și se cultivă, în continuare, sute de mii de hectare de grâu pentru pâine, atunci tot așa și aceste personalități ale culturii prezentate pe panouri, au frământat cultura și știința pentru mintea bănățenilor”.

„În acest fel aș aminti și pe doi bănățeni, laureați ai premiului Nobel, pe Herta Mueller, literatură 2009 și pe Stefan Hell, chimie 2014. Alături de ei sunt și alte mii de personalități bănățene, care prin viața și opera lor au zidit mintea bănățeană”, a precizat Mitropolitul Banatului în cuvântul rostit la eveniment.

Expoziția cuprinde 78 de planșe, cu peste 200 de personalități bănățene aparținând tuturor etniilor care s-au născut și au activat în Banat și care prin opera lor au marcat viața culturală și spirituală a zonei.

Cu această expoziție s-a înheiat proiectul „Performanțe bănățene”, alcătuit din patru expoziții permanente „Premierele Bănăţene”, „Expoziţia Tehnicii Bănăţene Antedecembriste”, care pot fi vizitată la Casa Tineretului, „Expoziţia Sportului Bănăţean” amplasată în Sala sporturilor „Constantin Jude” şi „Expoziţia Culturii Bănăţene” de la Filarmonica „Banatul”.

Expozițiile pun în valoare patrimoniul cultural, artistic și spiritual al Banatului, Timișoara fiind desemnată în acest an Capitală Europeană a Culturii.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente