La sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei va avea loc în Duminica Ortodoxiei o procesiune cu Sfintele Icoane

Peste 20 de preoți și sute de credincioși ai Parohiilor Ortodoxe românești din Roma și din împrejurimi vor participa duminică, 21 februarie, la tradiționala procesiune cu Sfintele Icoane. Evenimentul va avea loc, de la ora 16 – ora Italiei – pe platoul din vecinătatea sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din Roma.

Mai multe informații privind desfășurarea procesiunii a oferit însuși Întâistătătorul Episcopiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan: „La această procesiune fiecare parohie și comunitate care participă va purta icoana hramului pe care îl are, apoi vom cânta cu toții troparul Duminicii Ortodoxiei. Apoi, pe rând, fiecare parohie va cânta troparul hramului. După ce vom încheia turul pe care îl facem cu opriri pentru diferitele ectenii, în punctele cardinale, acolo vom rosti un cuvânt de învățătură și în același timp un cuvânt care va evoca importanța Duminicii Ortodoxiei, importanța Ortodoxiei Credinței. Vom face referire și la importanța Crezului Ortodox”, informează Radio TRINITAS.

Reprezentanții tuturor parohiilor participante vor intra, la final, în incinta sediului Episcopiei, moment în care vor intona troparul hramului și troparul Duminicii Ortodoxiei: „Fiecare preot va ține spre închinare icoana hramului parohiei pe care o păstorește, în așa fel încât credincioșii, trecând prin biserică, intrând pe o ușă și ieșind pe cealaltă, să se poată închina la icoanele diferitelor hramuri ale parohiilor. În felul acesta se vor întâlni între ei și vor face cunoștință cu hramul celorlalte parohii. Anul trecut am stabilit să se desfășoare în fiecare Duminică a Ortodoxiei această procesiune. Aceasta și pentru ca să manifestăm public această sărbătoare a Ortodoxiei dar și să ne bucurăm de împreună petrecerea, de împreună rugăciunea și participarea la o astfel de procesiune cu toate parohiile din Roma și din împrejurimi”, a spus Preasfinția Sa.

La procesiunea ce se va desfășura la Roma vor fi aduse spre închinare, anul acesta, și o parte din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Italiei. Acestea se află, din vara anului trecut, la Parohia Ortodoxă română din cartierul Ostia al Romei. Acestea au fost dăruite, atunci, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente