La Rădăuți se construiește prima biserică din ultimele două decenii: PS Damaschin Dorneanul a pus piatra de temelie

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a aşezat duminică piatra de temelie pentru o nouă biserică în oraşul Rădăuţi.

Au trecut aproximativ 20 de ani de la ultimul eveniment similar din localitatea menţionată.

La sărbătoarea din Duminica întâi după Rusalii au participat credincioşi din Rădăuţi şi localităţile vecine.

Lăcaşul de cult va avea hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” şi coincide cu sărbătoarea în care a avut loc sfinţirea pietrei de temelie.

Cu ocazia evenimentului, PS Damaschin Dorneanul a vorbit despre binecuvântarea pe care o aduce Dumnezeu în momentul sfințirii locului pe care se va construi biserica.

Prin sfințire, „locul este al lui Dumnezeu și pentru aceasta suntem datori să-I mulțumim, rugându-L să primească peticul acesta de pământ ca pe o jertfă a noastră, dăruindu-ne un loc în cer”.

Potrivit Preasfinţiei Sale, toți cei care cu credință, smerenie, plecare de genunchi și rugăciune, vor intra în această biserică, vor dobândi un loc sfânt în cer.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…