Un alt apologet, din a doua jumătate a secolului al II-lea, Minucius Felix, le spune celor care îi numesc pe creștini „închinători la cruce” – religiosi crucis: „În privința faptului că ne-am închina unui om vinovat și crucii Lui, sunteți departe de adevăr, dacă socotiți că Dumnezeu a meritat crucificarea, sau că poate fi de origine pământească… La omul care se roagă cu mâinile întinse și cu gândul curat lui Dumnezeu, tot semnul crucii vedem.” După Tertulian, chiar și steagurile armatelor păgâne tăinuiesc în formele lor semnul crucii și, culmea, se bucură de o cinstire deosebită din partea lor, ceea ce atrage ironia apologetului: „Toată credința din tabere constă în a venera steagurile, a le proslăvi, a jura pe ele, a le pune mai presus de toți zeii. Toate acele îngrămădiri de chipuri de pe steaguri sunt podoabele crucii. Vă laud sârguința: n-ați voit să consfințiți crucea neîngrijită și goală!” Asemănarea este și mai izbitoare dacă ne gândim la simbolismul steagului militar: în Antichitate, regii care cucereau o cetate trimiteau înaintea lor steagurile care vesteau biruința asupra cetății respective. Dacă luăm în considerare biruința lui Hristos asupra morții, crucea devine steagul lui Hristos și vestitorul biruinței. Aceeași idee se regăsește și la Minucius Felix, alt apologet de limbă latină, care, adresându-se păgânilor, spune despre sfânta cruce: „Căci înseși steagurile și stindardele castrelor voastre ce sunt altceva decât cruci aurite și împodobite? Chiar monumentele voastre de biruință au nu numai înfățișarea unei simple cruci, ci și a unui om răstignit pe cruce”.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
