La Mănăstirea Putna va fi construită Casa socială „Sfântul Nicolae”

La Mănăstirea Putna va fi construită Casa socială „Sfântul Nicolae”, unde persoanele fără posibilităţi materiale vor primi gratuit o masă caldă.

Clădirea va fi ridicată în 20 de luni, potrivit contratului semnat vineri între Compania Națională de Investiții și firma câștigătoare.

La întâlnirea ocazionată de acest eveniment, Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și Exarh al mănăstirilor sucevene, a prezentat proiectul unei noi parcări la Putna.

Proiectul este destinat fluidizării accesului la mănăstire și oferirii de facilități moderne vizitatorilor, inclusiv aceea a unei stații de încărcare a automobilelor electrice.

Ministrul Dezvoltării, participant la semnarea contractului pentru Casa socială „Sfântul Nicolae”, s-a întâlnit în timpul aceleiaşi vizite cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Au fost amintite trei proiecte importante ale Arhiepiscopiei: refacerea ansamblului din jurul Mănăstirii Sfântul Ioan, construirea unui spital care va purta numele Mitropolitului Anastasie Crimca, cel care a înființat în 1619 primul spital (bolniță) din Moldova și restaurarea Mănăstirii Solca.

Foto credit: Mănăstirea Putna


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.  

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…