La mănăstirea Jiana s-a sfințit cel dintâi clopot

Duminică, 28 iulie, credincioșii mehedințeni din zona de câmpie a județului au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească de la Mănăstirea Jiana. În paraclisul sfințit de curând a săvârșit slujba euharistică Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.

La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, ierarhul locului a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, binecuvântând creștinii care au apucat calea bisericii într-o zi prielnică rugăciunii, comuniunii și sfințeniei, după cum ne-a mărturisit Cătălin Cernătescu.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop le-a vorbit celor prezenți, tâlcuindu-le pericopa evanghelică duminicală ce amintește despre vindecarea demonizaților din ținuturile Gadarei. Chiriarhul a arătat cât de mult se aseamănă omul contemporan cu cei din vremea Mântuitorului, în ceea ce privește dorința de a-L scoate pe Dumnezeu din viața de zi cu zi, de a-i respinge binefacerile acordate cu atâta bunăvoință. Mântuirea, însă, a mai spus Preasfințitul Nicodim, nu se poate dobândi decât în Biserică, prin întâlnirea cu Hristos și viețuirea întru El.

După cuvântul arhiereului a urmat sfințirea primului clopotul al așezământului obștesc, ce va da de veste creștinilor de fiecare dată când se săvârșeșc slujbe în paraclisul cu hramul „Sf. Simeon Stâlpnicul”. Clopotul a fost achiziționat prin contribuția financiară a trei familii de creștini, legate în chip deosebit de aceste locuri și de sfânta mănăstire.

Părintele protosinghel Augustin Dragomir, starețul așezământului monahal, a mulțumit ierarhului mehedințean pentru prezență și tuturor celor care au ajutat în orice fel așezământul, mărturisindu-și dorința de a continua lucrările începute și de a spori obștea.

***

Înființarea mănăstirii Jiana s-a aprobat în ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008.

S-a hotărât ca mănăstirea să primească hramul „Sf. Mc. Iuliu Veteranul”, ca mănăstire de călugări, sub jurisdicția Episcopiei Severinului și Strehaiei, urmând a funcționa în cadrul Protoieriei Vânju Mare. Piatra de temelie a sfântului așezământ monahal, aflat în construcție, a fost pusă pe 27 mai 2009. Biserica și corpul de chilii se află pe pământul familiei Pleniceanu care a donat cinci hectare de teren pentru noul așezământ monahal, în memoria unicului fiu trecut devreme la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente