La hramul ctitoriei brâncoveneşti de la Hurezi, Mitropolitul Irineu a îndemnat să nu ne uităm strămoşii  

„Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu este prezent în mijlocul poporului. Niciodată un strămoș nu poate să uite pe urmașii săi, la fel cum urmașii nu trebuie să uite pe înaintași”, a afirmat vineri Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la hramul celei mai de seamă ctitorii brâncoveneşti, Mănăstirea Hurezi.

„Noi, prin sărbătoarea de astăzi, cinstim jertfa și curajul Sfinților Brâncoveni întrucât s-au arătat apărători ai credinței ortodoxe și ai tradițiilor noastre”, a spus Părintele Mitropolit Irineu în omilia rostită vineri, 16 august.

Mănăstirea Hurezi, sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693. Biserica mare a așezământului monahal a fost sfinţită în data de 8 septembrie 1693.

Liturghia de hram de anul acesta a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu.

Împreună cu Mitropolitul Olteniei au slujit Arhiepiscopii Teodosie al Tomisului, Varsanufie al Râmnicului, Episcopii Andrei al Covasnei și Harghitei, Visarion al Tulcii şi Vicarul de la Timişoara, Episcopul Paisie Lugojanul.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de prof. Victor Șapcă, informează Arhiepiscopia Râmnicului.

Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, racla cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu a fost așezată spre cinstire credincioşilor într-un baldachin aflat în fața altarului de vară unde a fost oficiată liturghia.

Mitropolitul Olteniei s-a referit în predica sa la actualitatea jertfei martirilor Brâncoveni pentru creștinii din zilele noastre.

El a explicat ce reprezintă curajul în viaţa duhovnicească.

„Curajul nu înseamnă a ne arăta învingători de oameni sau popoare, ci este curajul de a ne învinge pe noi înșine, pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac”.

Părintele Mitropolit Irineu a spus că atunci „când ne biruim pe noi, deja am pus piciorul pe prima treaptă a vieții curate și fericite în Mântuitorul Hristos” şi a oferit exemplul rugăciunea.

„În rugăciune jertfim gândurile noastre lui Dumnezeu (…) Când le aducem lui Dumnezeu, ele se transformă în florile virtuților și cununa neveștejită a Împărăției cerurilor, la capătul scării unde Se află Mântuitorul Hristos, Care primește pe fiecare în parte, ce urcă spre această Împărăție a veacului viitor”.

Mănăstirea Hurezi, aflată în satul Romanii de Jos, avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanu.

În interiorul bisericii, pe lângă capodopera ansamblului iconografic, inestimabilul iconostas sculptat în lemn, se află scaunul domnesc, strănile şi un policandru bogat ornamentat, toate din vremea ctitorului.

Mănăstirea  Hurezi este din anul 1993 monument UNESCO.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente