Diaspora

La hramul Catedralei românești din Chicago au fost premiații câștigătorii Olimpiadei de Religie, faza mitropolitană

Alexandru Boboc

Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, Statele Unite ale Americii, și-a serbat hramul miercuri.

Sărbătoarea lăcașului de cult a început încă de duminică. Câștigătorii Olimpiadei de Religie, faza pe mitropolie, au fost premiați de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi. După Sfânta Liturghie, comunitatea a luat parte la un program artistic desfășurat de elevii școlii de duminică.

În ziua de cinstire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Mitropolitul Nicolae a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Chicago, unde a vorbit despre viața şi misiunea Sf. Împărătese Elena.

„După ce împăratul Constantin a ajuns cezar în Apus, în locul tatălui său, în anul 306, a luat-o pe Elena la curtea sa de la Trier, din Germania. În 312, Constantin îl învinge pe Maxenţiu şi îi acordă mamei sale primul titlu, de Nobilissima Femina. Ascensiunea ei s-a definitivat în anul 324, după învingerea împăratului Liciniu de către Constantin, când a primit titlul de Augusta, co-împărăteasă”, a explicat IPS Nicolae.

„După anul 324, urmează activitatea ei de edificare a lăcaşurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici”.

„S-a implicat direct în construirea a trei lăcaşuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt şi a Golgotei, Biserica Naşterii Domnului de la Betleem şi Biserica Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor”, a amintit Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Nicolae a evidențiat că moaștele Sfintei Elena au stat timp de opt secole în Biserica din Veneția, iar România a fost a doua țară ortodoxă, după Grecia, care s-a bucurat de prezența cinstitelor sale moaște.

Sursă foto: Mitropolia celor două Americi

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5