La Catedrala Episcopală din Canada a fost organizat un turneu de şah pentru tineri

La Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert, Canada, a fost organizat un turneu de şah pentru tineri şi adolescenţi.

Evenimentul, ajuns la cea de-a doua ediție, a fost organizat de coordonatorul clubului de șah al Catedralei, Cezar Vitencu, în colaborare cu ziarul „Zig Zag Român Canadian”, coordonator Răzvan-Ionuț Dupleac și „Școala Românească Junimea” de la Montreal, coordonator Otilia Tunaru.

Au participat peste 50 de tineri români din Montreal, Gatineau, Ottawa și împrejurimi.

Toți tinerii au primit diplome de participare, pixuri, insigne și iconițe oferite prin bunăvoința chiriarhului locului, iar premianții au beneficiat de diplome,  medalii și trofee.

Prin grija organizatorilor și a echipei de la Catedrala Episcopală, participanții au avut parte de gustări pe toată durata turneului.

„Evenimentul acesta, devenit o tradiție pentru Episcopia Ortodoxă Română a Canadei” și pentru Catedrala noastră e o adevărată emblemă. Alături de alte câteva momente frumoase, organizate în general de tineri precum cei din ROYA, el vine să arate tinerilor că Biserica oferă cadrul propice al rugăciunii și creează punți de întâlnire și dialog, atât între românii din diferite colțuri ale Canadei, cât și între tineri”, a subliniat Protos. Maxim Morariu, eclesiarhul Catedralei Episcopale.

„Mulțumim din suflet domnului Cezar Vitencu pentru eforturile susținute și munca, deosebit de dificilă depusă în vederea realizării lui. Sperăm că s-au închegat frumoase prietenii și că tinerii care sunt azi participanți și premianți vor fi organizatorii de mâine ai acestui turneu”, a mai precizat Protos. Maxim Morariu.

Foto credit: Episcopia Canadei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente