La BNR poate fi vizitată gratuit expoziția „Monedă și costum” realizată în parteneriat cu Muzeul Satului

La Banca Națională a României (BNR) mai poate fi vizitată până în luna septembrie, inclusiv, expoziția temporară „Monedă și costum. Reprezentări ale portului tradițional în numismatica modernă românească”.

Expoziția, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Satului, prezintă peste 200 de piese din patrimoniul acestei instituții, precum: costume populare, obiecte aparținând inventarului casnic (vase, mobilier, țesături, lăzi de zestre etc.) și agricol (unelte de diverse tipuri), precum și obiecte care au legătură cu latura spirituală a satului tradițional: troițe, icoane pe lemn, pristolnice ș.a.

În același timp, în cadrul expoziției pot fi admirate o parte din bancnotele românești aflate în circulație începând cu 1877 și până la jumătatea secolului al XX-lea, pe care pot fi observate reprezentări ale portului popular, precum și proiecte de bancnote având aceeași tematică, unele dintre ele semnate de importante nume ale artei naționale: Arthur Verona, Ion Theodorescu-Sion, Ary Murnu etc, se arată pe site-ul BNR.

Expoziţia este deschisă până la sfârșitul lunii septembrie 2022 şi poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate gratuite pe care Muzeul BNR le organizează de luni până vineri, în urma unei programări prealabile.

Foto credit: BNR

Comentarii Facebook


Știri recente