La Arad va începe Festivalul Doxologia

La Arad se va deschide, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prima ediție a Festivalului Doxologia, închinat sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos. Gala de deschidere va avea loc marți, 16 decembrie 2014, ora 19, la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

Acest Festival este o manifestare a bucuriei și darului pe care Pruncul Iisus îl aduce lumii, a precizat Arhim. Teofan Mada, Vicar-administrativ, coordonatorul de proiect: „Fiecare sărbătoare are propriul har, fiecare praznic ne ajută să ajungem mai aproape de chipul lui Hristos, potrivit unui anumit aspect al Tainei Sale. În timpul Crăciunului, Domnul vrea să Se nască și în inimile noastre, vrea să ne preschimbe în El. Bucuria credinței se naște din uimirea inimii, văzând cum Dumnezeu este aproape de noi, cum Dumnezeu se gândește la noi, cum Dumnezeu lucrează în istorie. Este vorba despre o bucurie ce se naște din contemplarea feței acelui smerit Prunc, pentru că știm că este chipul lui Dumnezeu prezent pentru totdeauna în istorie, în umanitate, pentru noi și în noi. Biserica contemplă această taină inefabilă și textele imnografice sunt cuprinse de uimire și de bucurie. Toate colindele Crăciunului exprimă această bucurie. Teologia darului este în centrul Nașterii Domnului. Crăciunul are un dar originar: în noaptea Nașterii Sale, Dumnezeu făcându-se trup, a voit să Se facă dar pentru noi. Dumnezeu a făcut din Fiul Său unic un dar pentru noi, asumând umanitatea noastră pentru a ne dărui dumnezeirea Sa: marele dar”.

Corul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași va concerta marți seara, la deschiderea Festivalului Doxologia.

Comentarii Facebook


Știri recente