Olt | Credincioșii parohiei din Studinița au primit vizita ierarhului

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a oficiat duminică, 15 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Ioan Botezătorul din parohia Studinița, județul Olt, notează site-ul oficial al eparhiei.

În cuvântul rostit, Părintele Episcop a vorbit despre îmbinarea credinței cu săvârșirea faptelor bune în procesul de mântuire.

Mesajul evangheliei de astăzi este acesta: treceţi peste credinţă! Săriţi zăgazurile credinţei, pentru că este insuficientă! Haideţi să intrăm în comuniune cu Dumnezeu! Să facem şi fapte vrednice de mântuire, pentru că numai dragostea şi comuniunea cu El ne va aduce mântuire sufletelor noastre. Spre această credinţă, desăvârşită prin fapte, în iubire şi comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru să tindem cu toţii, dacă vrem să fim precum acel lepros care şi-a dobândit și mântuirea sufletului. Altfel riscăm să rămânem ca aceia care s-au ales doar cu vindecarea trupească, a subliniat ierarhul.

La final, credincioșii prezenți au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sebastian.

Comentarii Facebook


Știri recente

400 de ani de la nașterea Sf. Ier. Dosoftei: Simpozion dedicat întemeietorului poeziei românești și al limbii române în cult

Arhiepiscopia Iașilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Al.I. Cuza” din Iași organizează, în perioada 12-13 decembrie, Simpozionul Internațional „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. 400 ani…