Itinerarii culturale ieșene pentru copii și tineri defavorizați

La sfârșitul lunii august 2014, 100 de copii și tineri defavorizați din cinci parohii din mediul rural au vizitat principalele obiective culturale din orașul Iași și împrejurimile acestuia. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului social „Itinerarii culturale ieșene pentru copii și tineri defavorizați”, implementat de Asociația „Iubire și Încredere” și finanțat de Consiliul Județean Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Copiii din parohiile Lunca Rateș, Căuești, Todirel, Chiperești și Dorobanț din județul Iași au beneficiat luna trecută de proiectul social „Itinerarii culturale ieșene pentru copii și tineri defavorizați”. Traseul parcurs a vizat: Mănăstirea Hadâmbu, Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Catedrala Mitropolitană din Iași, Palatul Roznovanu, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Muzeul Unirii, Casa „Vasile Pogor”, Bojdeuca „Ion Creangă”, Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, Mănăstirea Golia și Casa Creangă din incinta acestei așezări monahale. „Copiii participanți au beneficiat de transport, intrare la muzee și masa de prânz în mod gratuit. Mulți dintre ei au ieșit pentru prima dată din satul lor și au vizitat aceste monumente de patrimoniu de care Iașul cultural se mândrește. Ei au apreciat la finalul acestor vizite motivul pentru care orașul Iași candidează la statutul de capitală culturală europeană în anul 2021”, a declarat Petronela Barb, asistent manager în cadrul proiectului.

Proiectul social „Itinerarii culturale ieșene pentru copii și tineri defavorizați” este implementat în perioada iunie-septembrie 2014 și este coordonat de către dr. Daniela Doroșincă. Scopul acestuia este acela de a face cunoscute valorile culturale ale județului Iași (adevărat promotor al culturii naționale în context european) către copiii și tinerii din clasele I-XII de pe raza județului Iași, atât din mediul urban, cât și din cel rural. Participanții direcți ai acestui proiect sunt 100 de copii și tineri din cinci parohii rurale și 60 de elevi din trei licee ieșene. În perioada următoare vor fi realizate vizite la muzee și cu cele trei grupuri de suport din liceele ieșene. La sfârșitul lunii septembrie va fi organizat un spectacol artistic susținut de cele patru coruri de copii care au participat în cadrul acestui proiect. Atunci vor fi premiate cele mai bune opt creații ale concursului pentru copii „Iașul cultural din inima unui copil”.

Comentarii Facebook


Știri recente