În ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Băile Olănești, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul rostit la slujba din 21 aprilie 2017, Înaltpreasfinția Sa a precizat că Praznicul serbat aduce aminte de minunile săvârșite prin mijlocirea Maicii Domnului în cetatea Constantinopolului.
Chiriarhul Râmnicului a relatat minunea descoperirii izvorului cu apă tămăduitoare de împăratul Leon, înainte de a ajunge pe tronul Imperiului Bizantin, precum și cinstirea acordată în decursul istoriei acelui spațiu binecuvântat.
Din izvorul cu apă tămăduitoare s-au vindecat o mulțime de împărați și dregători imperiali, dar și numeroși oameni simpli care și-au așezat nădejdea redobândirii sănătății trupești în ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului, a spus ierarhul.
În continuare, IPS Varsanufie a amintit faptul că Dumnezeu a înzestrat ținutul Vâlcii cu numeroase izvoare cu apă tămăduitoare, iar în jurul lor au trăit oameni cu viață sfântă care au devenit modele de asceză și de viețuire creștină.
Vieților lor rămân pilduitoare pentru fiecare creștin, și ne arată că vindecarea trupească trebuie să determine o schimbare în viața duhovnicească, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a apei, conform tradiției din Vinerea Luminată.