IPS Varsanufie: Vederea lui Dumnezeu este mai presus de simțuri și de minte

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii oficiată duminică în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani, Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre învățătura Sfântului Grigorie Palama cu privire la vederea luminii necreate, și a subliniat că „vederea lui Dumnezeu este mai presus de simțuri și de minte și este împărtășită omului de Duhul Sfânt prin îndumnezeire”.

„Învățătura Sfântului Grigorie Palama, reprezentativă pentru întreaga spiritualitate ortodoxă, a fost recunoscută ca moștenire patristică autentică pentru întreaga Biserică”, a spus Părintele Arhiepiscop în deschidere.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a explicat învățătura Sfântului Grigorie Palama drept „expresia cea mai autentică a învățăturii Bisericii Ortodoxe”.

„Pentru Sfântul Grigorie Palama îndumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morală la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har care presupune curăția inimii şi este împlinită prin împărtășirea de energiile necreate ale dumnezeirii”, a adăugat în continuare ierarhul.

Astfel, analizând afirmația Mântuitorului „Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), Arhiepiscopul Râmnicului subliniază faptul că „pentru a vedea Lumina dumnezeiască cu ochii trupeşti, așa cum au văzut-o ucenicii Domnului pe Muntele Tabor, trebuie să ne împărtășim din această lumină, să fim preschimbați de ea într-o măsură mai mică sau mai mare”.

Totodată, Părintele Arhiepiscop spune că pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, omul trebuie să parcurgă treptele sufletești și duhovnicești.

„Odată înălțat de la cunoașterea trupească la cunoașterea sufletească, şi de la cunoașterea sufletească la cea duhovnicească, omul Îl vede pe Dumnezeu şi se învrednicește de cunoștința Lui – ceea ce constituie temeiul mântuirii”.

„Astfel, adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu de către om rezultă din îndumnezeirea ființei sale. Cu cât omul urcă mai sus în creșterea lui duhovnicească, cu atât este mai desăvârșită cunoașterea lui Dumnezeu pe care o dobândește”, a adăugat în încheiere ierarhul.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…