IPS Timotei a slujit la hramul Mănăstirii Feredeu

Arhiepiscopul Aradului a fost prezent duminica aceasta la hramul mănăstirii Feredeu, Protopopiatul Lipova, informează protos. Iustin Popovici, Consilier Mass Media al Eparhiei. Unul din ocrotitorii aşezământului monahal este şi mucenicul sărbătorit în data de 23 aprilie, Sf. Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, împreună cu un sobor de clerici. Omilia Chiriarhului a fost intitulată Icoana purtătorului de biruinţă.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareţ Ilarion Tăucean a mulţumit ierarhului pentru slujire şi binecuvântare.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…