IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, au oficiat duminica aceasta slujba de sfințire a picturii Bisericii Duminica Tuturor Sfinților – Banu din Iași.
Biserica Banu a fost resfințită în anul 2012, în urma unor ample lucrări de restaurare efectuate. La sfințirea picturii și la ceremonialul liturgic au participat numeroși clerici din Eparhie, dar și din Republica Moldova, informează doxologia.ro.
De asemenea, la evenimentul din 2 iulie 2017 au fost prezenți numeroși credincioși, autorități locale și reprezentanți ai armatei.
În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic Părintele Mitropolit a vorbit despre virtutea smereniei:
Unul dintre cele mai grele lucruri de dobândit în viață, indiferent de scara ierarhică pe care ne aflăm, este smerenia. Poate este cel mai frumos, dar și cel mai dificil lucru de dobândit în lume.
Taina smereniei este taina lui Hristos-Dumnezeu și fiecare participare la Dumnezeiasca Liturghie este participarea noastră la taina smereniei lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Dumnezeu coboară pe pământ printr-un act suprem de smerenie, pentru ca omul, preluând aceeași stare de smerenie și har, să urce spre înălțimea Împărăției Cerurilor, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Varlaam Ploieșteanul a vorbit despre sfântul prăznuit: domnitorul Ștefan al Moldovei – marele ctitor de biserici și apărător al creștinătății. Ierarhul a subliniat faptul că Ștefan cel Mare ar trebui să fie model pentru conducătorii din toate timpurile.
Sfântul Ștefan nu a fost numai un apărător al Moldovei, ci și un mare cruciat și apărător al creștinătății întregi. De aceea, pomenirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt astăzi, după mai bine de cinci veacuri, este de o actualitate extraordinară, a subliniat Preasfinția Sa.
Pentru aceste vremuri tulburi, a spus ierarhul, Sfântul Ștefan cel Mare este icoana ideală a unui adevărat bărbat de stat. Deși a condus o țară mică, Ștefan cel Mare a știut să o transforme pe aceasta într-o mare putere europeană, admirată de Papa de la Roma și de marile puteri occidentale, a adăugat PS Varlaam.
În continuare, pentru activitatea derulată în decursul anilor în slujba Bisericii, pentru jertfelnicia și implicarea de care a dat dovadă, părintelui Dumitru Merticariu, parohul Bisericii Duminica Tuturor Sfinților, i-a fost acordată distincția Crucea Patriarhală. De asemenea, părintele paroh a primit distincții și din partea Armatei Române dar și a Republicii Moldova.
La final, a fost prezentat un moment artistic ce l-a avut în centru pe Voievodul Ștefan cel Mare: scurtă scenetă din piesa de teatru Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
***
Biserica Banu este unul dintre cele mai frumoase locaşuri de cult din oraşul Iaşi, fiind un monument arhitectural şi istoric foarte important. Numele său provine de la faptul că primul ctitor a fost un mare ban (dregător domnesc) – Savin Banu (1705).
În anii 2011-2012 au fost realizate cu fonduri europene lucrări de restaurare şi conservare, în urma cărora altarul bisericii a fost sfințit. Lucrările de pictură ale bisericii au fost făcute tot cu finanțare europeană, sub coordonarea pictorului Grigore Negrescu.
Photo by Tudorel Rusu / doxologia.ro