IPS Teofan: Festivalul de Muzică Bizantină recunoaște moștenirea oferită Moldovei de cetatea Marelui Constantin

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat duminică Sfânta Liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a vorbit despre Festivalul de Muzică Bizantină ca semn de recunoștință în fața moștenirii oferită Moldovei prin osteneala Sfântului Constantin cel Mare. 

„Câteva săli din oraș, din Botoșani și din Piatra Neamț, au fost gazdă în aceste zile pentru ceea ce numim de câțiva ani Festivalul de Muzică și Civilizație Bizantină — făcut posibil cu ajutorul Domnului de sus și cu găsirea, de către El, a unor oameni de jos, dintre noi, care să sprijine acest demers”, a transmis ierarhul.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a spus că evenimentul este gândit pentru a fi un semn de recunoștință pentru tot ceea ce Imperiul Roman de Răsărit, Roma de altădată, cetatea Marelui Constantin, a oferit de-a lungul vremii pentru cei din Moldova, pentru cei din țară, pentru cei din întreaga lume.

Valoarea duhovnicească

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei a subliniat importanța luminii lui Hristos în viața credincioșilor, dar și valoarea manifestărilor culturale și duhovnicești care dau roade bune în societate.

Festivalul a reunit artiști, teologi și iubitori ai muzicii sacre, oferind recitaluri, momente de rugăciune și conferințe dedicate artei și civilizației bizantine.

În semn de apreciere pentru organizarea festivalului, mitropolitul a acordat distincții onorifice unor membri ai echipei organizatorice, printre care Arhim. Hrisostom Rădășanu, pr. Ionuț-Gabriel Nastasă și pr. Bogdan Țifrea.

Distincții

Ca semn de apreciere pentru buna organizare a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, Mitropolitul Moldovei a oferit mai multe distincții:

  • Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” a fost dăruită arhimandritului Hrisostom Rădășanu, președinte al festivalului;
  • Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” a fost oferită preotului Ionuț-Gabriel Nastasă, director artistic, și preotului Bogdan Țifrea, coordonator media;
  • Andreea Ogăraru, director executiv, și Larisa Alui-Gheorghe, secretar, au primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.

Foto credit: Doxologia


Știri recente