IPS Teofan: Dacă am plecat de «acasă», să avem încredințarea că Dumnezeu, văzând întoarcerea noastră la El, ne iartă

„Dacă cumva, din diferite pricini, am plecat de «acasă», și indiferent de cât de greu este păcatul săvârșit, să avem încredințarea că Dumnezeu, văzând întoarcerea noastră la El, ne iartă, ne primește în casa Bisericii și a Împărăției Sale”, a afirmat duminică Mitropolitul Teofan.

La slujba de la Schitul Icoana Nouă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre importanţa păstrării în permanenţă a legăturii cu Dumnezeu, adică despre rămânerea „acasă”, dar şi ce trebuie să ştim dacă plecăm de «acasă».

Ierarhul a explicat că orice păcat este o plecare de «acasă», o plecare de la Tatăl nostru ceresc.

„De aceea, în călătoria postului ce urmează, primim învățătură de la Domnul Hristos că este bine să rămânem întotdeauna, indiferent de vremuri, în legătură cu Dumnezeu, cu Tatăl cel Ceresc, că este bine să nu mergem în zone în care ne pierdem sufletul, că este bine să rămânem «acasă»”.

„Iar dacă facem parte din acei oameni care am rămas cuminți «acasă», se cuvine a nu privi cu superioritate la cei păcătoși, ci să ne bucurăm când unul dintre aceștia – fie că ne este frate, soră, vecin, dușman sau prieten – se întoarce”, a subliniat Înaltreasfinţia Sa.

Mitropolitul Teofan a concluzionat: „Uneori, rămănând «acasă» și fiind drepți și credincioși, prin judecata celor păcătoși devenim în fața lui Dumnezeu oameni pentru care El se mânie”.

„Dumnezeu se bucură mai mult de întoarcerea unui păcătos decât de atitudinea de om superior pe care uneori noi o avem față de cei păcătoși”.

Scurt istoric al aşezământului monastic

În anul 1946, părintele protosinghel Vasian Iosub a construit o noua clădire cu un paraclis, având chilii și trapeză. Acest paraclis a primit hramurile „Schimbarea la Față” și „Nașterea Maicii Domnului”, fiind sfințit pe 6 mai 1951. În anul 1972 s-a construit doar o clopotniță cu trei turnuri, cu un gang central, iar la etaj un mic paraclis cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care a fost pictat de părintele arhimandrit Bartolomeu Florea în anul 1984 .

În anul 1991, egumenul schitului, părintele protosinghel Andrei Pascaru a construit un nou corp de chilii, iar intre anii 1994 -2001, a construit biserica mare a schitului, respectându-se dorința părintelui Vasian Iosub. Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” a fost construită din cărămidă și placată cu piatră la exterior, iar între 2000 – 2005 a fost împodobită cu pictură în frescă de pictorul Ciuhureanu Tudorel. Pe 13 mai 2018, Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” din incinta așezământului a fost târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Foto credit: Doxologia


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.  

Comentarii Facebook


Știri recente