IPS Petru: Numai prin Sfântul Duh oamenii pot deveni sfinți

În Duminica Tuturor Sfinților, Mitropolitul Petru al Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău.

Ierarhul a arătat în predica sa care este mesajul central al sărbătorii.

„Această duminică ne  arată că numai prin Sfântul Duh oamenii pot deveni sfinți; ne arată necesitatea venirii Sfântului Duh în lume”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Părintele Mitropolit a subliniat că auzim des despre oameni care duc viață sfântă, adică despre oameni care „se lasă conduși de lucrarea mântuitoare a Duhului Sfânt”.

Acest lucru este posibil întrucât „Dumnezeu prin iubirea Sa desăvârșită revarsă sfințenia Lui oamenilor pe măsura credinței lor curate”, a adăugat Mitropolitul Petru.

El a îndemnat la rugăciune către sfinţi, deoarece aceştia, la rândul lor, „se roagă neîncetat atunci când le cerem ajutorul”, iar rugăciunile și mijlocirile lor sunt ascultate și bineprimite de Dumnezeu.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…