IPS Petru: Înainte de a primi Cuvântul lui Dumnezeu în trupul ei, Fecioara Maria s-a pregătit primindu-L în inimă

Părintele Mitropolit Petru a oficiat vineri, la Chișinău, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică după calendarul iulian nerevizuit. „Fecioara Maria din pruncie s-a pregătit (…) a purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, învățând din Sfintele Scripturi pentru a avea mai întâi Cuvântul în inimă”, a spus ierarhul.

Mitropolitul Basarabiei a precizat că, alături de Fecioară, în templu era Arhanghelul Gavriil, care o hrănea cu pâine îngerească (la fel cum au fost hrăniți Ilie, Daniel și Ioan Botezătorul) și îi descifra tainele  Sfintei Scripturi.

El a reamintit  că sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este întemeiată mai mult pe Tradiția Bisericii decât pe Sfânta Scriptură, dar a menționat și argumentul găsit în Scriptură de Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Sfântul spunea că Psalmul 44 (“Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta”) învață despre așezarea Maicii Domnului în dreapta altarului, la dreapta lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor.

În același psalm, versetul „Aduce-se-vor Împăratului fecioare, în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție” anticipează bucuria primirii Maicii Domnului în Templul din Ierusalim, a adăugat ierarhul.

Sfântul Grigore de Nyssa menționa că Intrarea Maicii Domnului în Biserică se sărbătorea dinainte de secolul al IV-lea, iar mărturii similare avem și de la Sfântul Andrei Criteanul, Sfinții Gherman și Tarasie.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente