IPS Petru a slujit la biserica în care și-a început slujirea de Mitropolit al Basarabiei

Înaltpreasfințitul Părinte Petru a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Chișinău, lăcașul de cult unde, în data de 3 octombrie 1995, și-a început slujirea de Mitropolit al Basarabiei.

În acest sens, la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Petru a evocat principalele momente din istoria contemporană a lăcașului de cult.

„Cuvintele Înaltpreasfințitului au fost un îndemn la unitate și solidaritate în cadrul comunității, subliniind importanța credinței autentice și a mărturisirii creștine”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Basarabiei.

De Biserica „Sfântul Nicolae” din Chișinău sunt legate mai multe evenimente importante din istoria eparhiei.

Printre momentele importante se numără ședința Adunării eparhiale din 14 septembrie 1992 în care a fost luată decizia de reactivare a Mitropoliei Basarabiei și alegerea Înaltpreasfințitului Părinte Petru în demnitatea de Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor în data de 3 octombrie 1995.

De asemenea, în perioada 1992-2000 lăcașul de cult a funcționat drept Catedrală mitropolitană provizorie.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente