IPS Nicolae a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în New Jersey

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a ofciat în Duminica a II-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma) Sfânta Liturghie în parohia Izvorul Tămăduirii din Long Valley, New Jersey, unde a pus piatra de temelie unei noi biserici.

În cuvântul adresat credincioşilor, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre mărturisirea credinţei în Învierea Domnului.

Ierarhul a îndemnat la îndrăzneală și bucurie, după cuvintele lui Hristos cel Înviat adresat femeilor mironosițe. Părintele Mitropolit a subliniat că în acest fel vor putea fi împlinite lucrările la noua construcție.

După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica de lemn în stil maramureşean ce va fi ridicată anul acesta spre a marca Centenarul României Mari.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae i-a binecuvântat pe credincioşi, îndemnându-i să finalizeze lucrarea pe care au început-o, să sprijine şi să ajute la ridicarea noului sfânt lăcaş.

Istoricul parohiei

Parohia Izvorul Tămăduirii a luat ființă în iulie 2011 prin aprobarea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. Pentru o perioadă de timp, slujbele au fost săvârșite în biserica ortodoxă Sfinţii Petru şi Pavel din Rockaway, NJ (Episcopia Carpato-Rusă din America).

În mai 2016 s-au semnat actele de cumpărare a propriului locaș de închinare în Long Valley, NJ. De atunci, comunitatea a continuat să crească și să împlinească tot mai potrivit misiunea pentru românii ortodocși din statul New Jersey.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă a celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente