IPS Nicolae a întâmpinat colindătorii la Catedrala Mitropolitană din Chicago

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a întâmpinat săptămâna trecută primii colindători care au venit să vestească Naşterea Domnului la Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Chicago.

IPS Nicolae a fost colindat sâmbătă, 16 decembrie, de copiii de la „Școala de duminică” a Catedralei Mitropolitane.

După ce au interpretat colindele, Mitropolitul Nicolae le-a mulţumit copiilor pentru prestaţia artistică şi le-a vorbit despre semnificațiile colindelor.

„Colindul nu este nicidecum o cântare duioasă intrată în tradiţie pentru că transmite amintirea unui eveniment istoric, ci valoarea şi autoritatea lui sunt bazate pe mesajul ce îl transmite, mesaj identic cu cel al Scripturii”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

„Colindul ne îndeamnă pe fiecare să ne pregătim casele şi sufletele să-L primim pe Dumnezeu. În zilele ajunului Crăciunului, deşi postim, ne gătim casele şi ne încărcăm mesele, după cum spune un colind. Dar aceasta nu pentru cei ce colindă, ci pentru Dumnezeu însuşi care se pogoară în fiecare cămin şi aduce binecuvântare”.

Ierarhul le-a oferit în dar tinerilor vestitori iconițe, dulciuri și fructe.

În continuare, copiii Catedralei „Sf. Împărați Constantin și Elena” au prezentat duminică, 17 decembrie, programul de Crăciun în fața credincioșilor prezenți și au fost răsplătiți cu daruri.

Elevii de la noul liceu ortodox „Sf. Trei Ierarhi” din Chicago au colindat luni, 18 decembrie, la sediul liceului din Niles, Illinois.

Corala Catedralei a pregătit în acest an un repertoriu special pentru concertul de colinde din Ajunul Crăciunului, cuprinzând colinde tradiționale românești și colinde din repertoriul internațional.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente