IPS Irineu: Nu poți fi membru adevărat al Bisericii, decât participând la starea de jertfă a lui Hristos

Duminica aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a sfințit Biserica Sfântul Gheorghe din orașul Cugir, în ziua cinstirii Marelui Mucenic.

În cadrul Sfintei Liturghii din 23 aprilie 2017, ierarhul a vorbit celor prezenți despre jertfă, ca temelie a Bisericii lui Hristos, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Iubiții mei, sacrificiul suprem de pe Golgota și supliciul răstignirii pe cruce L-au condus pe Iisus Hristos spre înviere și spre biruință. Pe această cale îngustă, de două mii de ani, au pășit toți martirii creștinismului, a spus Înaltpreasfinția Sa.

De aceea când sfințim o biserică, așezăm în Masa Sfântului Altar moaște de martiri. Prin aceasta se exprimă adevărul că nu poți fi membru adevărat al Bisericii, decât făcându-te părtaș la starea de jertfă a lui Hristos, a adăugat Chiriarhul Alba Iuliei.

La finalul slujbei, IPS Irineu l-a hirotesit iconom stavrofor pe Pr. Ioan-Adrian Aldea, parohul comunității, iar fostului paroh, Pr. Gheorghe Donu, i-a acordat o Diplomă de vrednicie și Icoana Sfinților Bălgrădeni.

De asemenea, au fost acordate gramate și altor persoane care au ajutat la edificarea locașului de cult.


Construcția Bisericii Sfântul Gheorghe a început în anul 1983. Parohul de atunci, Gheorghe Donu, a reușit să obțină autorizație pentru construirea unei magazii în cimitirul parohial. Având o râvnă deosebită și un curaj aparte, preotul a construit însă o capelă căreia i-a atașat și un turn.

În anul 1987, parohul a extins construcția, iar autoritățile au realizat adevăratele lui intenții și i-au trimis un ordin de demolare. Odată cu evenimentele din 1989 care au dus la căderea regimului comunist, capela nu a mai fost demolată și au continuat lucrările de zidire.

Comentarii Facebook


Știri recente