IPS Ioan a sfinţit biserica din parohia Bârna | Ctitorii şi eroii neamului pomeniţi de Mitropolitul Banatului

IPS Ioan - târnosire Bârna

Biserica din Parohia Bârna a fost sfinţită duminică de IPS Ioan, Mitropolitul Banatului. După slujba de târnosire, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost pomeniţi ctitorii, dar şi feciorii care au plecat pe front în Primul și în Al Doilea Război Mondial din această localitate, care nu s-au mai întors să-și vadă biserica zidită de părinții lor.

În semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată în cei 39 ani de slujire clericală, preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, informează site-ul oficial al Eparhiei. La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților locale și un număr mare de credincioși.

După otpustul Liturghiei, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanța și semnificațiile târnosirii unei biserici. În acest sens, Ierarhul a spus că biserica recent sfinţită de astăzi a trecut în Cer.

Începând de astăzi, biserica aceasta o veți vedea doar aici, dar ea de astăzi a trecut în Cer. Strămoșii dumneavoastră au așteptat în Împărăția lui Dumnezeu de 100 de ani, să aibă și ei biserică în Cer. Dumnezeu să-i odihnească în ceruri pe strămoșii frățiilor voastre, care au zidit aici, la poalele munților, această frumoasă și măreață biserică, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.


Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Sărăzani, Comuna Bârna, a fost zidită în anul 1877. Lucrările de consolidare și înfrumusețare au fost începute în anul 2008 de părintele Vasile Ciotău și finalizate anul acesta de  părintele Miron Zepa. Pictura lăcașului de cult este executată în tehnica frescă de Corina Uriuc.

Comentarii Facebook


Știri recente