IPS Ioachim: „Prin noi, Dumnezeu împlinește lucrurile Sale în lumea aceasta. Lumea se sfințește prin harul lui Dumnezeu”

„Prin noi Dumnezeu împlinește lucrurile Sale în lumea aceasta. Lumea se sfințește prin harul lui Dumnezeu”, a transmis Arhiepiscopul Romanului și Bacăului la slujba de resfințire a bisericii din Parohia Valea Ursului.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat sâmbătă slujba de resfințire a bisericii din Parohia Valea Ursului, județul Neamț, lăcaș de cult închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ctitorit de Banul Dimitrie Drăghici în 1846.

Evenimentul a avut loc în contextul împlinirii a 200 de ani de la nașterea maiorului Panaite Donici, nepot al ctitorului și important om de cultură.

Harul resfințirii unei Biserici

În cuvântul de la finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat bucuria și harul pe care le aduce resfințirea unei biserici în viața unei comunități.

„Această energie puternică, necreată pe care noi nu o putem sesiza cu simțurile noastre, o putem simți prin credință, iar inima se deschide ca o cămară pentru a intra lumina lui Hristos. Prin lumina lui Hristos începem să curățăm negura fărădelegilor și să intrăm în comuniune cu Dumnezeu, pentru faptul că Dumnezeu este lumină și noi aprindem lumina din lumina Lui”, a transmis Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

„De aceea am o mare bucurie când se redă cultului o biserică. Atunci se deschide o poartă a cerului și de aici, din această viață, prin Biserică, urcăm către profunzimile lui Dumnezeu, din treaptă în treaptă, din cunoaștere în cunoaștere, și ajungem la Dumnezeu care Se va recunoaște în noi și în faptele pe care le-am făcut spre slava Sa”.

Răsplătirea faptelor bune

Cu ocazia resfințirii bisericii din Parohia Valea Ursului, eforturile ctitorilor înnoitori au fost răsplătite prin acordarea de distincții din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Printre cei onorați s-au numărat primarul comunei Viorel Smeria, Constantin Cocea, strănepot al maiorului Panaite Donici, care a primit „Ordinul Melchisedec”, Clasa I, și preotul paroh Bogdan Palcău, distins cu titlul de iconom stavrofor.

La scurt timp, a urmat un moment comemorativ intitulat „Memorialul maior ing. Panait Donici – 200 de ani de la naștere”. Evenimentul a inclus discursuri, premii, ceremonii religioase și militare la mormântul maiorului, dar și defilarea gărzii de onoare și participarea a peste 50 de cadre militare din mai multe asociații și unități.

Un alt moment a fost decernarea Premiului „Maior ing. Panait Donici” elevei Kvasnische Iulia Mădălina pentru rezultate deosebite.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente