IPS Ioachim a oficiat slujba de resfințire a bisericii din comuna Bereşti Tazlău, jud. Bacău

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent duminică, 4 septembrie 2016,  în Parohiei Turluianu, comuna Bereşti Tazlău, judeţul Bacău. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba de resfințire a Bisericii cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ierarh Nectarie, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

După slujba de resfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie.

La final, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a felicitat pe cei care au contribuit la lucrările efectuate la biserica din localitatea băcăoana. Totodată, părintele Daniel Popa, parohul bisericii, a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, cei care s-au implicat au primit distincţii de vrednicie.

***

Biserica din Turluianu a fost târnosită prima dată la data de 30 septembrie 1928, de arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul. O însemnare preţioasă despre începuturile zidirii bisericii apare pe prima pagină a unei Evanghelii tipărite în anul 1923, în care este consemnată data târnosirii.

În anul 1970, locaşul a fost renovat prin extindere şi reconstruit în totalitate din cărămidă.

Comentarii Facebook


Știri recente