IPS Ciprian: Numai Dumnezeu poate să intervină în viața noastră atunci când ne confruntăm cu necazuri ce ne depășesc puterile

Credincioșii Parohiei Fințești din comuna Năeni, județul Buzău, s-au rugat duminică împreună cu ierarhul lor: IPS Ciprian. Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei le-a transmis celor prezenţi că, în momentele în care ne confruntăm cu situaţii dificile care ne depăşesc puterile, numai Dumnezeu poate să intervină în viața noastră.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica Sfântul Ierarh Nicolae și Adormirea Maicii Domnului din localitate, după care a sfințit clopotnița parohiei.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Centrului Eparhial de la Buzău.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Ciprian a explicat textul biblic citit duminică şi a spus că Dumnezeu are grijă de toţi oamenii care în cer ajutorul prin rugăciune.

Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat tuturor că este grabnic ajutător celor care cer milă de la El în rugăciune și milostiv față de oamenii necăjiți, întristați, bolnavi, singuri, părăsiți de către oameni, dar pe care Dumnezeu nu-i părăsește niciodată. Iată cum acest cerșetor orb a devenit peste veacuri, pentru toți creștinii, un dascăl al rugăciunii stăruitoare și al credinței puternice că numai Dumnezeu poate să intervină în viața noastră, atunci când ne confruntăm cu necazuri ce ne depășesc puterile, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Cu acest prilej, părintele Daniel Nica i-a dăruit ierarhului locului o icoană a Maicii Domnului.


Lăcașul de cult al Parohiei Fințești a fost ridicat în anul 1866, în timpul păstoririi episcopului Dionisie Romano. La inițiativa actualului paroh, în perioada 2014-2017, clopotnița bisericii a fost renovată și împodobită cu pictură, prin contribuția enoriașilor și a unor binefăcători.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente