IPS Ciprian: Nimeni nu poate pretinde că Îl iubește pe Dumnezeu, dacă este insensibil față de semenul său

IPS Ciprian - Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi 2017

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a Parohiei Boldu din județul Buzău, informează Dragoş Olteanu, Consilier mass-media al Eparhiei.

În cuvântul adresat credincioşilor buzoieni, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a precizat că, la Dreapta Judecată, criteriul după care sunt evaluați oamenii nu este altul decât iubirea față de Dumnezeu, concretizată în iubirea față de aproapele.

Nimeni nu poate pretinde că Îl iubește pe Părintele ceresc, dacă se arată insensibil față de semenul său, care este orice om, indiferent de neam, de religie sau de starea socială, a transmis Înaltpreasfinţia Sa.

Chiriarhul a mai spus că, atunci când îți îndrepți iubirea către aproapele tău aflat în suferință, dai dovadă că Îl iubești pe Dumnezeu și că ai reușit să întrezărești în persoana respectivă pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care Se ascunde tainic în sufletul fiecăruia dintre noi și, mai ales, în sufletul celui necăjit și întristat.

Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în data de 19 februarie 2017, au slujit: protoiereul protopopiatului Râmnicu Sărat, Viorel Banu, preotul paroh, Ilie-Vasile Forț, preotul coslujitor, Alin-Marian Mărgărit, și arhimandritul Vasile Miron de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

În cadrul Liturghiei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Ioan-Cătălin Buchidău, pe seama Parohiei Prisecani, Protoieria Panciu, și în treapta de diacon pe tânărul teolog Nicușor Ardeleanu.

La final, Ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice.

***

Locașul de cult din satul Boldu a fost ridicat în perioada 1831-1836, pe un loc donat de boierul Constantin Bălăceanu. Între anii 2008-2009, în curtea bisericii, a fost construit un ansamblu social, care cuprinde o sală de mese, o bucătărie, o bibliotecă, o cancelarie și un pangar.

Comentarii Facebook


Știri recente