IPS Ciprian: Mântuitorul Hristos, prin porunca iertării, ne îndeamnă să reflectăm la viața noastră și la ceea ce am făcut până în momentul de față

Credincioșii Parohiei Homocea I, județul Vrancea, au participat, duminică, 18 februarie 2018, la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de IPS Ciprian în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitate. Ierarhul le-a transmis celor prezenți că ‘Mântuitorul Hristos, prin porunca iertării, ne îndeamnă să reflectăm la viața noastră și la ceea ce am făcut până în momentul de față’.

Corul Psaltic Misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei a oferit răspunsurile la strană.

Cuvântul din timpul Sfintei Liturghii a fost rostit de Arhiepiscopul Ciprian care a oferit îndemnuri la începutul Postului Mare.

‘Înainte de a începe Sfântul și Marele Post al Paștilor, care presupune, pe lângă postire, mai multă rugăciune și săvârșirea faptelor bune, Mântuitorul Hristos, prin porunca iertării, ne îndeamnă să reflectăm la viața noastră și la ceea ce am făcut până în momentul de față, să avem curajul să ne adresăm semenilor noștri pe care i-am supărat și să găsim în adâncul sufletului puterea de a cere iertare’, a spus Preasfinția Sa. 

În semn de apreciere pentru activitatea sa pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele Gheorghe Mușat a primit rangul onorific de iconom stavrofor.

După încheierea Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop a binecuvântat casa praznicală din vecinătatea lăcașului de cult.

Lăcașul de rugăciune al Parohiei Homocea I a fost ridicat în perioada 1903-1915, pe locul altei biserici de lemn, la inițiativa preotului Frunză Stratulat. În urma cutremurelor din anii 1940 și 1977, sfântul lăcaș a suferit grave avarii, necesitând reparații capitale. Prin strădania actualului paroh, s-au realizat lucrări de consolidare a zidurilor bisericii și de înlocuire a acoperișului. Totodată, au fost construite o nouă clopotniță și o casă de prăznuire.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Proiectul Biserica Online continuă

Am început Biserica Online anul trecut în septembrie cu mai multe recomandări privind comportamentul unei parohii pe Facebook, apoi în noiembrie am trecut la Instagram. Următorul material va cuprinde mai multe recomandări despre Instastory şi…