IPS Ciprian: „În timpul Sfântului și Marelui Post suntem invitați cu toții să reflectăm la viața noastră”

În prima duminică a Postului Mare, Catedrala Înălțarea Domnului din Buzău a fost plină de credincioși care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Ciprian. Cu acest prilej, ierarhul i-a îndemnat la o meditaţie asupra vieţii personale.

Din soborul slujitorilor au făcut parte: Pr. Alin-Leontin Balica, consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, Pr. Cristian-Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, Pr. Ioan Șolea, consilier eparhial la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios, Pr. Petrică-Gabriel Roșu, consilier eparhial la Serviciul Colportaj, Pr. Marian Gegea, consilier eparhial la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare, Pr. Vasile-Gabriel Gherghe, eclesiarul Catedralei Arhiepiscopale din Buzău, și Pr. Sorin-Leonard Dinu, slujitor la aceeași catedrală.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de Arhid. Prof. Gianin-Cristian Oprea.

La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre semnificația Duminicii Ortodoxiei.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat la conştientizarea stării ‘de slăbiciune și de păcătoșenie și să ne înnoim cămara sufletului nostru, pentru ne învrednici să-L primim pe Hristos. Chiar dacă ne poticnim pe cale, îndată, să ne ridicăm și să ne ațintim privirea spre Dumnezeu, fiind încredințați că numai uniți cu El vom birui și nu vom putea fi înfrânți niciodată de vrăjmașul diavol, cel care nu vrea unitate, armonie și dreptate’.

Cu acest prilej, Părintele Vasile-Gabriel Gherghe a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Duminica Ortodoxiei, prin intermediul căreia credincioșii au fost îndemnați să contribuie la colecta pentru Fondul Central Misionar, destinat susținerii parohiilor sărace și a altor activități misionare ale Bisericii.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente