IPS Ciprian i-a pomenit pe eroii neamului de la Mărășești, la 100 de ani de la sfințirea capelei din mausoleu

Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei i-a pomenit sâmbătă pe eroii neamului de la Mărășești cu ocazia aniversării unui secol de la sfințirea capelei din mausoleu.

În sala unde se află cripta generalului Eremia Grigorescu a fost lansat albumul „De la Biserica Neamului la Mausoleul Eroilor de la Mărășești”, o lucrare care lămurește multe aspecte legate de construirea memorialului, incluzând și fotografiile „primului parastas” de la Mărășești, din data de 1 iunie 1919.

„Recunoștința noastră față de eroii neamului ne-o arătăm în primul rând prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie și în cadrul altor slujbe bisericești, apoi prin organizarea unor astfel de evenimente comemorative, reflectând asupra a ceea ce au făcut ei pentru noi, cei de astăzi, prin dăruirea lor totală, datorită credinței puternice pe care au avut-o în Dumnezeu, Cel ce i-a ajutat în vremuri de restriște”, a evidențiat Înaltpreasfinția Sa.

„Toți cei care poposesc aici admiră monumentul, dar odată ce pătrund în interior ca să viziteze criptele cu osemintele eroilor, când ajung în fața catafalcului vrednicului de pomenire general Eremia Grigorescu și privesc și către paraclis, în mod automat se gândesc la faptele eroice ale înaintașilor”.

Albumul a fost prezentat de Romeo-Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei. La eveniment au participat și reprezentante ale Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV), urmașele membrelor Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), la inițiativa cărora a fost ridicat monumentul.

Capela și criptele din mausoleu au fost sfințite la 28 septembrie 1924, printre participanții la eveniment numărându-se regina Maria. Edificiul a fost inaugurat 14 ani mai târziu, în ziua de 18 septembrie 1938, prin sfințirea acestuia de către Episcopul Lucian Triteanu al Romanului, în prezența regelui Carol al II-lea.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei


Știri recente