IPS Calinic: La slăbănogul de la Vitezda găsim o comoară ce constă în răbdare și o neclintită nădejde în Dumnezeu

Sute de credincioşi argeșeni au participat în duminica a patra după Sfintele Paști (22 mai 2016) la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Argeșului și Muscelului a subliniat faptul că de la slăbănogul care pătimea de treizeci și opt de ani și zăcea pe patul său la scăldătoarea Vitezda, aflăm o comoară mare. Această comoară nu o găsim când săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Găsim o comoară care nu constă în aur, argint sau pietre scumpe, dar care este mult mai prețioasă decât aurul și decât toată bogăția. Ea constă în răbdare, în înțelepciune, statornicie și o neclintită nădejde în Dumnezeu.


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…