IPS Andrei: „Cei ce au lumina sufletului îl văd pe Dumnezeu în toate”

Duminica Orbului din naștere în care s-au aflat creștinii ortodocși în data de 05 iunie 2016 a fost marcată în sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, în prezența a sute de credincioși și a Corului „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, care a aniversat 110 ani de la înființare, informează Radio Renaşterea.

03Făcând referire la pericopa evanghelică a Vindecării orbului din naștere,  cuvântul de învățătură al Mitropolitului Andrei a subliniat faptul că orbirea sufletească este mai rea decât cea trupească:

E teribil să nu ai lumina ochilor. În Sfânta Evnaghelie de astăzi ne întâlnim cu un orb din naștere pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl tămăduiește. Numai că, pe când el nu avea lumina ochilor, iudeii contemporani cu el erau într-o teribilă orbire spirituală. Domnul l-a făcut sănătos și ei erau preocupați de ce a încălcat ziua sâmbetei. Deci, pe de o parte, e grea, e apăsătoare orbirea fizică, dar și mai teribilă e orbirea spirituală.

Mitropolitul Clujului a dat și exemple de oameni care deși au fost nevăzători, au avut o vedere sufletească deosebită:

Cei ce au lumina sufletului îl văd pe Dumnezeu în toate, pentru că este teribil să fii orb sufletește. În viața noastră, de multe ori am întâlnit oameni care din păcate nu aveau lumina ochilor, dar aveau lumina sufletului. Un caz celebru este cel al părintelui Teofil Părăian.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a felicitat Corala „Timotei Popovici” din Sibiu și pe dirijorul acesteia, diaconul Dan Streza și le-a acordat o diplomă de aleasă cinstire, mulțumindu-le pentru frumoasa atmosferă pe care au creat-o în catedrala clujeană: „E mare lucru ca la Sfânta Liturghie, sufletele celor ce participă să fie mângâiate de muzică frumoasă”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul parteneriatului dintre Mitropoliile Clujului și Sibiului, duminica viitoare, corul catedralei clujene va da răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

05

 

Comentarii Facebook


Știri recente