IPS Andrei a sfinţit noul sediu al protoieriei Gherla

 

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul, informează Radio Renaşterea. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, de la ora 11:30, în prezența credincioșilor și preoților din oraș, dar și a oficialităților centrale și locale.

Înainte de sfințirea sediului, ÎPS Părinte Andrei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica „Sfânta Treime” a parohieii ortodoxe Gherla III. În cadrul slujbei, la care au asistat peste 800 de credincioși din Gherla, pr. protopop Paul Isip a fost instalat ca preot paroh al acestei biserici, în urma ieșirii la pensie a părintelui Ioan Moraru. A fost oficiată și o hirotonie întru diacon a teologului Raul Vasile Pap, care va fi hirotonit preot pe seama parohiei Ciceu Poieni din protopopiatul Beclean.

În cadrul predicii, Mitropolitul Clujului a vorbit despre drumul spre împărăția cerurilor, oferind credincioșilor exemple concrete și demne de urmat din viața Sfântului Siluan Athonitul.

La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite distincții și diplome celor care s-au implicat în ridicarea noului sediu al protopopiatului Gherla. Părintele Paul Isip a primit Crucea Transilvană, pr. secretar Marius Ormenișan a fost ridicat la rangul de iconom, iar constructorul și proiectantul noii clădiri au primit ordinele „Sf. Martiri Năsăudeni” și „Sf. Pahomie de la Gledin”. Au fost oferite și alte diplome de aleasă cinstire tuturor ctitorilor și donatorilor.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente