Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Câteva mii de credincioși și pelerini au ales să petreacă noaptea Sfintelor Paști la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, acolo unde slujba Învierii a fost oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum informează epr.ro

Conform obiceiului îndătinat, aproape de miezul nopții, a fost adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim, care ulterior a fost oferită de Preasfinția Sa tuturor creștinilor prin îndemnul „Veniți de primiți lumină!” . La finalul primei părți din sfânta slujbă a Învierii, desfășurată pe scena special amenajată în fața Palatului Arhiepiscopal, Preasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos pentru viața creștinilor și semnificația Luminii Sfinte.”Paștele este sărbătoarea bucuriei și a luminii spirituale ce ne vorbește despre taina biruinței morții de către Fiul lui Dumnezeu întrupat. De două mii de ani, acest eveniment copleșitor ce depășește puterea umană de înțelegere ne fascinează mintea și ne dăruiește speranță. Această sărbătoare îmbrăcată în lumină nu este un simplu ritual liturgic, completat de tradiții și obiceiuri cu încărcătură simbolică, ci este expresia autentică a unui adevăr revelat de Hristos Fiul Omului și în același timp fundamental învățăturii de credință a Bisericii. Înviind din morți, Hristos Se arată apostolilor pentru a-i încredința de realitatea acestui act, apoi Se așază pe tronul slavei treimice pentru a arăta umanității sensul întrupării Sale. Dumnezeu este Lumina și îndumnezeitorul omului, Calea, Adevărul și Viața prin excelență, Cel ce dăruiește viața și Cel prin Care intrăm în viața cea nouă și adevărată, dumnezeiască. Dumnezeu Care este Viață a înviat biruind moartea și, restaurând firea umană, i-a dăruit perspectiva ființării în comuniune veșnică interpersonală cu Dumnezeu. Viața și moartea sunt, de fapt, rezultatul raportului interpersonal dintre om și Dumnezeu, al intensității trăirii prezenței reale și personale a lui Dumnezeu în lăuntrul ființei noastre”, a menționat Preasfinția Sa în mesajul pascal.

Sărbătoarea a continuat cu procesiunea în jurul Catedralei, cu intonarea cântării pascale a Canonului Învierii și apoi cu oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul slujbei a fost citită Pastorala Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Eftimie. La finalul Sfintei Liturghii, după ce mulți din cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a binecuvântat ofrandele aduse pentru a fi împărțite creștinilor, cozonac și ouă roșii, și a adresat un cuvânt tuturor celor ce au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a ciocnit un ou roșu cu fiecare dintre cei prezenți, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!”

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Paraschivi” a Catedralei Arhiepiscopale.

Comentarii Facebook


Știri recente

Săptămâna în imagini: 20 – 26 mai 2024

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt sărbătoriți cu mare evlavie în lumea ortodoxă, fiind considerați ocrotitorii creștinilor și ai Bisericii. Cu această ocazie, multe biserici din întreaga lume și-au sărbătorit hramul, una dintre ele fiind…