Întreită sărbătoare în comuna Ungureni

În comuna Ungureni, sâmbătă – 15 august 2015, în ziua Praznicului Împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc sfinţirea noului sediu al Consiliului Local. Din binecuvântarea IPS Ioachim, pentru oficierea slujbei de sfinţire a fost delegat părintele protoiereu Costică Busuioc împreună cu un sobor de preoţi, potrivit epr.ro.

Cu acest prilej a fost sfinţit şi monumentul dedicat eroilor neamului, la ceremonial participând şi militarii Garnizoanei Bacău şi Jandarmeriei, care au dat onor drapelului.

În acest context, delegatul IPS Arhiepiscop Ioachim, părintele protopop Costică Busuioc i-a felicitat şi le-a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la acest eveniment, însă în mod special domnului primar Vasile Bibire, prin care s-a făcut posibilă această întreită sărbătoare.

„Noul sediu al Primăriei a avut nevoie de şapte ani pentru a fi construit, însă, ceea ce a ieşit este la standarde europene. În 1996 Primăria era într-o casă ţărănească. Pur şi simplu nu mai îndeplinea condiţiile de funcționare, mai ales că imobilul fusese construit la 1916. Noua clădire are sistem de supraveghere video şi chiar şi adăpost anti-aerian”, a subliniat primarul Vasile Bibire.

Nu au lipsit de la această a şaptea ediţie a Zilelor Comunei Ungureni nici reprezentanţii autorităţilor locale, judeţene şi centrale.

Comentarii Facebook


Știri recente