„Întinde o mână și dă șansă vieții!”. Campania de donare sânge continuă şi în Protoieria Sascut

Campania de donare de sânge Întinde o mână și dă șansă vieții!, derulată la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a debutat în rândul credincioșilor din Protoieria Sascut, după cum ne-a precizat Pr. Ciuche Eugen-Ciprian.

Un număr de 36 credincioși din mai multe parohii, respectiv Parohia Șendrești, comuna Motoșeni, sub coordonarea Pr. Filimon Daniel, în data de 4 octombrie – 8 persoane, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău și 28 enoriași ai Parohiei Sascut Târg, la îndemnul Pr. Graur Săviță, în data de 12 octombrie la Dispensarul din Sascut, au răspuns chemării celor doi slujitori ai Sfântului Altar, de a fi solidari cu persoanele bolnave care au nevoie de sânge.

Credincioșii au aflat în repetate rânduri la Slujba Sfintei Liturghii de duminică de faptul că Arhiepiscopia Romanului și Bacăului vine în sprijinul persoanelor bolnave prin intermediul acestei campanii de donare de sânge. Pe lângă informațiile pe care le-am oferit credincioșilor Parohiei Sascut Târg, am adus cu această ocazie și exemplul meu personal, având aproximativ 15 ani de când donez sânge, fapt care mi-a permis să le vorbesc credincioșilor din postura de donator fidel de sânge, care cunoaște efectele pozitive resimțite asupra propriei sănătăți, iar ca preot să îi încurajez a fi alături de cei care așteaptă în spitale, maternități sau clinici să beneficieze de sângele atât de necesar tratamentului medical, a declarat Pr. Graur Săviță.

În cadrul acestei campanii, preoții oferă credincioșilor detalii despre importanța actului donării de sânge, atât în ceea ce privește sănătatea personală a donatorului, cât și ca act de solidaritate civic-morală față de persoanele care au nevoie urgentă de sânge pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Totodată, credincioșii sunt informați și asupra siguranței actului donării, fiindu-le aduse la cunoștință și unele motivații materiale, precum și drepturile donatorului și beneficiile care recurg din donarea sângelui.

Următoarea colectă mobilă în Protopopiatul Sascut se va deplasa la Parohiile Urechești I și II, Parohia Slobozia-Urechești și Parohia Corni, unde un număr de aproximativ 20 persoane vor dona sânge în cadrul campaniei.

Comentarii Facebook


Știri recente