Preoții din Protopopiatul Cluj II, parohiile de pe raza municipiului Cluj-Napoca, au analizat marți, 10 septembrie 2013, modalitățile prin care se poate intensifica viața duhovnicească a tinerilor, potrivit Radio Renașterea. Aceasta în cadrul ședinței lunare de lucru, desfășurată la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Florești. Întrunirea, prezidată de pr. protopop Gheorghe Braica a debutat la ora 10:00 în biserica mănăstirii cu o slujbă de Te-Deum. După acest moment părintele protopop i-a rugat pe toți preoții ca la începerea anului școlar 2013/2014 să fie prezenți în școlile din oraș pentru a-i binecuvânta pe elevi. Totodată le-a adus la cunoștință că pe 25 septembrie 2013 se va desfășura în protopopiat ședința preoțească de toamnă, ce va avea ca temă „Două imperative ale misiunii în parohii: activitățile cu tinerii și asistența socială”. Apoi, unul dintre duhovnicii mănăstirii de la Florești, ierom. Anastasie Berbecel, a susținut un referat pe tema „Problemele pastorale în mediul urban”, după cum am aflat de la părintele protopop de Cluj II, Gheorghe Braica: „Părintele Anastasie a arătat că pastorația, ca metodă de modelare a sufletelor creștinilor este una dintre imperativele activității fiecărui preot. De asemenea a adus în discuție faptul că supradimensionarea unor parohii din mediul urban îngreunează legătura preotului cu credincioșii. Au fost prezentate și metodele individuale pe care le poate utiliza preotul pentru a ține o legătură strânsă cu enoriașii făcând trimitere la vizitele pastorale pe care le poate face în comunitatea pe care o păstorește”.
În cadrul ședinței de astăzi a fost prezent și coordonatorul activităților de tineret din Arhiepiscopia Clujului, Radu Copil, care a susținut un referat despre activitățile cu tinerii pe care fiecare parohie clujeană în parte trebuie să le deruleze. „Au fost date sfaturi concrete preoților în ceea ce privește planul comun de a desfășura astfel de activități. De asemenea, pentru început, s-a stabilit ca fiecare parohie să desemneze un tânăr, care să țină permanent legătura cu domnul Radu Copil, coordonatorul activităților de tineret din Eparhie, pentru a se discuta acțiunile pe care tinerii din conunitatea parohială pot să le deruleze”, a precizat părintele protopop Gheorghe Braica.
Ședințele la nivelul protopopiatului Cluj II se desfășoară lunar, sub coordonarea părintelui protopop fiind apreciate ca deosebit de importante pentru îmbunătățirea activității din parohii, prin împărtășirea experiențelor preoților.