Întâlniri ale tinerilor, Protopopiatul Cluj II

Tinerii din parohiile Protopopiatului Cluj II, care au fost prezenți la Reuniunea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Baia Mare, între 22-24 august, au reluat întâlnirile în cadrul grupului.

Încântați de prieteniile care s-au legat pe durata celor trei zile petrecute la Baia Mare, tinerii au avut prilejul de a se revedea în cadrul unei întâlniri dedicate lor. Programul a inclus rugăciunea de seară, jocuri de grup, volei și fotbal, o mică agapă și cântece la chitară. În mijlocul tinerilor s-au aflat pr. Dan Hognogi, coordonatorul grupului la Baia Mare, pr. Liviu Vidican-Manci, inspector eparhial pentru cateheză, și Radu Copil, coordonator eparhial de tineret, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Tinerii au fost prezenți la slujba Vecerniei la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur, iar apoi și-au desfășurat activitățile la „Terenurile sportive” din Mănăștur pentru programul recreativ. În cadrul întâlnirii, tinerii au fost informați cu privire la activitățile de tineret planificate pentru toamna aceasta la Cluj-Napoca. Aceste activități sunt menite să îi încurajeze pe tineri să participe la activitățile din cadrul Bisericii și la activitățile de tineret desfășurate în eparhie.

Comentarii Facebook


Știri recente