Întâlnirea preoţilor şi profesorilor de religie din Cercul pastoral-misionar Răcăşdia

Preoţii şi profesorii de religie s-au întâlnit luni, 07 decembrie 2015, în biserica Parohiei Naidăş, Protopopiatul Moldova Nouă, unde s-au desfăşurat lucrările Cercului pastoral-misionar Răcăşdia, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea.

Cu începere de la ora 10:00, s-a oficiat Sfânta Liturghie, din soborul slujitor făcând parte preoţii Gheorghe Ţibuleac, Adrian Boboc, Ilie Miloş, Vichentă Ponoran, iar ceilalţi preoţi au asigurat cântarea la strană. La vremea cuvenită, părintele Ilie Miloş de la Parohia Ciclova Română a susţinut o predică care a făcut referire la Pericopa Evanghelică citită în Duminica a XXVIII-a după Rusalii. De asemenea, la sfârșitul slujbei părintele Adrian Boboc de la Parohia Ilidia a prezentat o cateheză, având ca temă Naşterea Domnului.

În partea a doua a întrunirii a fost expusă o meditație biblică cu tema Împreuna conlucrare a preotului cu profesorul de religie, rostită de pr. Paul Banci de la Parohia Nicolinţ. Au urmat discuţiile între preoţii şi profesorii de religie, în care fiecare participant a prezentat programul de activităţi cu privire la Praznicul Naşterii Domnului și, de asemenea, implicarea Şcolii, prin profesorii de religie, alături de preoţi în organizarea manifestărilor culturale, artistice şi spirituale prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, dar şi a celorlalte sărbători de iarnă.

Comentarii Facebook


Știri recente