Întâlnire oficială în Serbia. Cooperarea este necesară pentru protejarea intereselor naționale

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, s-a întâlnit la Belgrad miercuri, 11 august 2016, cu Preşedintele sârb Tomislav Nikolic, informează într-un comunicat biroul de presă prezidențial al Serbiei, citat de pravmir.com

În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte sociale actuale și au căzut de acord asupra faptului că este necesară cooperarea în activitățile comune menite să protejeze interesele naționale.

De asemenea, au discutat despre conservarea patrimoniului cultural din Kosovo şi Metohija, făcând referire şi la aşezămintele monahale din acea zonă.

Totodată, Preşedintele Tomislav Nikolic l-a invitat pe Patriarhul Irineu să ia parte la manifestările legate de împlinirea a 100 de ani de la Bătălia de la Kajmakcalan din Primul Război Mondial.

***

Bătălia de la Kajmakčalan a avut loc în perioada 12-30 septembrie 1916, în Primul Război Mondial, atunci când armata sârbă a reuşit să cucerească vârful Sfântul Ilie, situat la 2524 de metri altitudine.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente